Un titlu de articol inspirat din Lost. Ce inseamna asta? Dupa 4 ani petrecuti impreuna iata ca viata ne cheama pe cararile ei intunecate si de aici trebuie sa ne descurcam singurei. Au fost ani frumosi, cu multe amintiri placute. Nu ca nu as vrea sa imi amintesc intamplari neplacute dar nu au fost foarte multe.Niciodata nu am sa uit prima zi de scoala, cand m-am intors plangand acasa cu gandul ca nu am sa mai intorc acolo. Eh, au trecut toate. Certuri cu profesorii, cu diriginta, cu colegii, toate au trecut. Acum ne-a ramas un zambet larg si o lacrima ce sta sa cada dintr-un colt al ochiului drept. E cu adevarat emotionant, dar nu trist. Mereu am stiut sa vad doar partea buna a lucrurilor si sa transform raul intr-o zana buna.
Ieri am spus pentru ultima data prezent in calitate de licean. M-am ridicat fericit in picioare si cu toata mandria am strigat "Prezent", in acelasi moment am simtit o rumoare de bunadispozitie la auzul acelui cuvant rostit cu atata incredere. Am fost primul. Clasa a XII a A, primul la catalog, eu, Alexandru "Andi" Amironoaiei am pasit spre doamna diriginta ce avea sa imi inmaneneze o diploma "For a lot of perseverence and determination". Da, ati ghicit, diriginta profesoara de engleza.
E frumos sa te rupi de tot ce se intampla in sala aia plina de liceenii ramasi totusi niste copii, gata sa fuga cu cate vreo sticla de suc sau platou cu prajituri, si sa privesti in gol, gandindu-te la 19 ani din viata care au trecut ca o clipit.
S-a dus liceul, vine bacul, vine facultatea, vine viata?! asta e viata? Ma gandesc si parca totusi nu imi place ce o sa vina. Vreau sa raman copil, vreau sa ma intorc din nou in cursa aceasta care incepe la gradinita si se termina diseara, cand cu totii imbracati care mai de care mai elegant, amuzant sau deosebit o sa ne distram cat pentru patru ani de liceu la banchetul de absolvire.
Il asteptam de ceva timp si a venit. Parca numai pentru asta merita sa fii licean. Evident ca exagerez si o seara ca asta nu se poate compara cu atat timp, dar e ceva deosebit, toata lumea stie ca e cu siguranta ultima data cand in formatii, aproape, complete vom fi la un loc si ne vom simti bine, ne vom simti colegi, prieteni. Nu se stie cati vom mai tine legatura, cu toate ca mi-ar placea sa raman apropiat de fiecare in parte.
Au trecut 4 anisori si am ramas cu un singur regret. Ca nu am reusit sa imi cunosc toti colegii cat de bine se putea. Atat.. sper ca atat.
Va multumesc dragi colegi si.. nu, nu am sa spun ca in discursul de la ora festiva, nu vreau sa ne intalnim peste 10 ani... eu vreau sa ne intalnim in fiecare zi daca se poate ! Multumesc XII A !
1 comment:
12 iunie 2008
Mai tii minte????
Am văzut mai demult un documentar interesant, pe un canal TV în afara topurilor de audienţă juvenilă şi la o oră când viaţa socială a adolescentului abia începe- aproximativ ora 19 ºº.
Era ceva despre sticlari, cei care repede şi cu o măiestrie uimitoare lucrează bulgării fierbinţi de sticlă colorată creând forme uimitoare de o delicateţe aparte. Aveau mănuşi – nu din acelea de chirurg – şi feţe asudate, lucrau în condiţii dificile, stresante şi totuşi reuşeau să facă din fiecare ghem de foc o adevărată minunăţie: talgere stranii şi pahare suple, abajururi colorate şi ţurţuri, clopoţei cristalini şi flori delicate….
Nu, nu mi-am schimbat specializarea…. Dar m-am simţit zilele acestea asemenea sticlarilor care lucrează însă cu altceva, la fel de delicat, fragil, periculos şi transparent: CU SUFLETUL ADOLESCENŢILOR. Şi aproape că m-am speriat. Dacă sticlarul greşeşte nu-i nimic - strânge cioburile şi le aşază iar în creuzetul de pe foc, luând-o de la capăt. Dar dacă noi, profesorii, greşim? Cine vine să strângă cioburile şi să refacă dantelăria delicată a sufletului de adolescent?
Aş vrea să cred acum, la finalul vieţii voastre de licean, că încercând am reuşit să modelez parţial sufletele voastre astfel încât în ele să crească crinii şi să vă dau instrumente de analiză cu care să sfredeliţi în toate colţurile universului. Să nu credeţi că ce am vrut eu să fac pentru voi s-a încheiat; e abia începutul iar „finisajele” şi „decoraţiunile interioare” trebuie să le faceţi VOI singuri. Nu va fi uşor dar am optimismul necesar să cred că veţi reuşi în timp să valoraţi tot mai multe carate.
Prima etapă în procesul de şlefuire, examenul de BAC!
BAFTĂ ŞI MULT NOROC !
Post a Comment