Wednesday, August 27, 2008

Post Beijing 2008

Olimpiada anului 2008 a luat sfarsit; cu toate evenimentele sale memorabile sau care nu au lasat o impresie prea buna spectatorilor din China si telespectatoriol din toate colturile planetei. Chiar daca nu a inceput prea bine si aici ma refer bineinteles la zvonurile care anuntau ca grandioasele artificii ce au luminat Beijingul in deschiderea Olimpiadei nu au fost decat niste falsuri create de calculator. Mai apoi am aflat un alt lucru care daca spun ca m-a dezgustat poate exagerez, dar oricum nu mi-a placut absolut deloc. Un nou zvon, de data asta am impresia ca a fost si confirmat, lansa ipoteza ca fetita care a cantat imnul Chinei in fata unei asistente de 90.783 de spectatori, a sute de jurnalisti si in fata altor sute de sportivi nu a fost decat pentru imagine. In realitate vocea apartine unei alte fetite, dar care, dupa aprecierile organizatorilor, nu era indeajuns de prezentabila pentru a reprezenta statul comunist.
Alte lucrui de reprosat asiaticilor nu imi vin in minte, dar nici nu cred ca imi mai doresc sa gasesc alte chichite care le-ar diminua meritul organizarii unei incredibile olimpiade. Infrastructura extraordinara, voluntari chinezi (iar acest lucru nu mai are nevoie de nici o completare, cu totii stim de ce e in stare un chinez comunist), iar pe langa acestea au avut si norocul un sportivi de cel mai inalt nivel: Michael Phelps (SUA) 8 medalii de aur/ 7 recorduri mondiale la inot, Usain Bolton(JAM) 2 medalii de aur/2 recorduri mondiale la 100m, respectiv 200m, echipa feminina de sprint a dominat net intrecerile la care a luat parte. Cireasa de pe tort nu poate fi decat delegatia tarii gazda, care a domina net clasamentul pe medalii.

Podiumul clasamentului pe medalii arata astfel:







1. China
51 21 28 100
2. Statele Unite
36 38 36 110
3. Federaţia Rusă
23 21 28 72
----------------------------------------
17
România 4
1
3 8

Medalii de aur au cucerit Alina Dumitru (judo), Constantina Diţă Tomescu (atletism, maraton), Sandra Izbaşa (gimnastică, sol), Georgeta Andrunache şi Viorica Susanu (canotaj, dublu rame).

Argint a primit Ana Maria Brânză, la scrimă şi spadă, în timp ce bronzul a revenit echipei feminine de gimnastică (Sandra Izbaşa, Steliana Nistor, Andreea Grigore, Andreea Acatrinei, Anamaria Tămârjan şi Gabriela Drăgoi), lui Mihai Covaliu (scrimă, sabie) şi echipajului format din Constanţa Burcică, Viorica Susanu, Rodica Florea, Eniko Barabaş, Simona Muşat, Ioana Papuc, Georgeta Andrunache, Doina Ignat şi Elena Georgescu (canotaj, 8+1).















Este cea mai saraca olimpiada pentru tara noastra, dar nu trebuie uitat ca pe langa cei medaliati, multi sportivi au fost doar la cativa pasi de o medalie terminand imediat langa podium.

In incheiere doua reprize de Eurosport Zapping Beijing 2008. :))


See ya in 2012 in London !

No comments: